Sunt în prezent student în anul doi în cadrul departamentului “Orgă” al Universității Mozarteum din Salzburg, Austria. M-am născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni, începând studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, am studiat pianul sub îndrumarea stralucită a profesoarei Mihaela Zamfirescu, aceasta fiind o personalitate marcantă în mediul pedagogic muzical contemporan din România.
Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, am decis că ramura prea puțin explorată de majoritatea studenților români, aceea a artei organistice, va fi drumul pe care îl voi urma în anii de studenție. Cu ajutorul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce mi-au marcat puternic dezvoltarea artistică, m-am pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, am avut ocazia să evoluez în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București, în cadrul audițiilor clasei de orgă. Participarea la aceste audiții a fost posibilă datorită bunăvoinței domnului profesor universitar Dan Racoveanu, sub îndrumarea căruia mi-am desfășurat o bună parte a pregătirii pentru examenul de admitere din Austria.
După examenul de admitere, mi-am început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului universitar Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist al Catedralei din Salzburg. De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, am avut plăcerea de a lua parte la câteva proiecte muzicale, dintre care menționez interpretarea în cadrul unui recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg, două recitaluri din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte ce au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenții ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură religioasă între lucrările muzicale. De asemenea, din octombrie 2017, am avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia particip la buna desfășurare a slujbelor aferente credinţei catolice.